COMUNICAT
Având în vedere ultimele știri din spațiul public referitoare la procesul de recalculare prevăzut de noua lege a pensiilor nr.360/2023 privind sistemul public de pensii, facem următoarele precizări:
➢ Procesul de recalculare a reprezentat cea mai amplă reformă a sistemului public de pensii ce vizează recalcularea tuturor pensiilor în plată, la data de 31.08.2024, impactând cca 4,6 milioane de pensionari.
➢ În această perioadă, odată cu transmiterea deciziilor de recalculare și a taloanelor de pensie, au apărut unele neconcordanțe.
➢ Facem referire în special la situația în care pensionarul a primit talonul de plată cu pensia aferentă lunii august 2024 deși intrase în posesia deciziei de recalculare în cuprinsul căreia era evidențiat un venit mai mare.
➢ Aceste situații izolate au fost determinate de perioada foarte scurtă avută la dispoziție pentru emiterea a peste 4,6 milioane de decizii.
➢ Aceste disfuncționalități au fost identificate și vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil, urmând ca pensionarii să primească sumele cuvenite începând cu data intrării în vigoare a noii legi.